Ilie Năstase mărturisește: «Mi-e frică de…»

31.03.2014

Cu toate că a colindat sute de țări și că mersul cu avionul nu mai este un mister pentru el, Ilie Năstase recunoaște că încă se teme de zbor. Fostul tenismen mărturisește că se teme ori de câte ori urcă la bordul unui aparat de zbor.

ilie nastase

Se pare că teama de zbor nu poate fi înfrântă nici după nenumărate călătorii cu avionul și asta o confirm chiar Ilie Năstase. Fostul tenismen spune că deși a călătorit în toată lumea cu avionul, încă îi mai este frică atunci când se urcă la bordul unei aeronave.

"Mi-e frică, normal, când mă urc în avion. Am mers peste tot, am văzut toată lumea, însă teama este prezentă de fiecare dată când mă urc în avion. Odată desprins de la sol, mă mai liniștesc, dar sentimentul de teamă este prezent în permanență pe timpul zborului. Cel mai rău este la decolare și apoi la aterizare. Nu spun vreo rugăciune, nu îmi fac semnul crucii cum am văzut că mai fac unii... Dacă e să se întâmple, nu te mai ajută nicio cruce", a mărturisit Năstase pentru ZiarulRing.ro.(sursa:Click.ro)

 

 

Fostul TENISMEN ILIE NÃSTASE A ACCEPTAT SÃ CANDIDEZE PE LISTA "ROMÂNIA MARE" PENTRU PARLAMENTUL EUROPEAN

16.03.2014

Ilie Năstase a decis să candideze pe listele Partidului România Mare, pentru un fotoliu în Parlamentul European.
 


nastase candidatura

Năstase a acceptat provocarea politică la invitația actualului președinte al partidului România Mare, Gheorghe Funar. Votul pentru europarlamentare are loc pe 25 mai.PATRIOTUL ILIE

"Președintele Partidului România Mare i-a lansat invitația bunului român ILIE NĂSTASE, să candideze pe lista P.R.M. pentru alegerile europarlamentare din 25 mai a.c. Invitația a fost acceptată imediat și marele campion ILIE NĂSTASE va fi purtătorul de drapel al Partidului România Mare la alegerile europarlamentare", se arată într-un comunicat transmis de președintele PRM, Gheorghe Funar.(sursa:Libertatea.ro)
 

 

 

Ilie Nastase, “ametit” de o fetita poznasa! Uite ce i-a facut micuta marelui tenisman!

27.03.2013

A crezut ca o "ieseala" la cafenea, alaturi de prieteni, il va destinde, insa Ilie Nastase s-a trezit fata in fata cu cea mai energica fetita din lume!

Ilie Nastase

O intalnire care parca a durat o vesnicie! Asa pare sa fi zis Ilie Nastase care a facut pe “dadaca” in timpul unei intalniri cu doi prieteni.

S-au asezat la o masa din cafenea, au inceput sa soarba din cafea, dar doua minute mai tarziu, fetita tinerilor care il acompaniau s-a plictisit. Micuta a inceput sa o traga ba de mana, ba de par, pe mama sa, in timp ce Ilie Nastase cauta s-o induplece cu cateva cuvinte dulci pentru a se aseza la locul ei.

Ilie Nastase

Degeaba, fetita a continuat sa-si tachineze mama. La un moment dat Nastase a ramas singur cu cea mica, moment in care s-a decis ca ar fi mai bine sa dea un telefon.

Ilie Nastase

Imediat, prietenul tenismenului s-a intors la masa, asa ca fostul sportiv s-a putut ridica si s-a indepartat de masa pentru a putea vorbi in liniste la telefon.(sursa:cancan)

Romanii platesc taxe mai mari decat francezii, desi au salariile mult mai mici. Suparat, Ilie Nãstase s-a hotarat: «Ma mut in Rusia, dupa Depardieu»

09.01.2013

ilie nastaseCelebrul tenismen Ilie Năstase (66 de ani) are dreptate să fie supărat. Conform unui studiu, românii sunt unii dintre cei mai slab plătiți europeni. Cu toate astea, din acel puțin, statul le mai ia o treime drept taxe și contribuții sociale. În comparație cu noi, francezii au salariile de 5,4 ori mai mari și plătesc cu 3% mai puține taxe.

Actorul francez Gerard Depardieu a primit, de Bobotează, de la Vladimir Putin cetățenia rusă. El a renunțat la Franța, șocând o lume întreagă, supărat că nivelul taxelor și al impozitelor din țara sa natală este aproape dublu față de cel din Rusia. Acum, exemplul său ar putea fi urmat de celebrul tenismen român Ilie Năstase. S-a supărat că taxele din România sunt și mai mari decât cele din Franța.

“Pentru ce ni se iau asemenea taxe? Pentru salariile parlamentarilor și europarlamentarilor? Nu mai vreau să plătesc, mă mut în Rusia, după Depardieu”, ne-a declarat Ilie Năstase. (sursa:Libertatea)

Ilie Năstase îşi face muzeu în casă

11.04.2011

Ilie Năstase (64 de ani) a strâns, de-a lungul timpului, o sumedenie de lucruri importante, fiecare dintre ele însemnând câte o amintire valoroasă. Și pentru că nu vrea să le țină departe de privirile oamenilor, Ilie s-a gândit să le expună într-un muzeu, care va fi amenajat la parterul vilei sale din București.

ilie nastase

O parte dintre sutele de fotografii pe care Ilie Năstase le-a făcut de-a lungul vremii cu personalități ale lumii, rachetele cu care a jucat în cele mai frumoase meciuri ale sale, trofee, medalii, dar și multe alte obiecte vor putea fi văzute în muzeul pe care “Nasty” și-l va deschide, în viitorul apropiat, chiar în propria casă.

“E o idee mai veche de-a mea, de a le oferi iubitorilor tenisului posibilitatea să vadă aceste lucruri. Cred că va fi un punct de atracție pentru oamenii care iubesc sportul”, ne-a declarat Ilie Năstase.

Are drapelul României în curte

De remarcat că în fața vilei în care locuiește, Năstase a ținut morțiș să amenajeze un loc special, dedicat instalării tricolorului.

Tot “Nasty” ne explică: “Așa am simțit eu. Unii poate nu vor înțelege acest gest al meu sau poate că-l vor considera deplasat. Dar atât timp cât m-am născut în România, consider că este un lucru firesc să te mândrești cu steagul țării tale”. (sursa:libertatea)

Vrea fundul lui Brigitte pe scuter

26.11.2010

Ambitie. Invitati impreuna la emisiunea Promotor de la Pro TV, Ilie Nastase si Brigitte Sfat si-au marturisit preferintele in materie de automobile, ambii fiind fanii aceleiasi marci auto.

ilie nastase si brigitte sfatDupa ce fostul tenismen a dezvaluit ca pentru imaginea sa conteaza masina, ceasul, hainele si iubita, Brigitte a glumit si ea spunand ca ambitia lui Ilie este sa aiba pe scuterul sau cel mai frumos fund, adica al ei. (sursa:cancan)

Iubita lui Năstase se teme că pierde fetiţa

28.09.2010

Brigitte Sfăt a izbucnit ieri în plâns la primul termen pentru divorț și custodia copilului

Brigitte Sfăt

 Iubita lui Ilie Năstase, fostul fotomodel Brigitte Sfăt, s-a prezentat la primul termen în procesul de divorț cu Ovidiu Torj. Dacă la acest capitol lucrurile sunt clare, în ceea ce privește custodia fetiței de trei ani se anunță o luptă acerbă.

 Brigitte Sfăt s-a prezentat la proces cu doi martori, mama și o prietenă, care au depus mărturie despre relația dintre fosta manechină și Ovidiu Torj. Iubita lui Ilie Năstase a fost sunată de soț care i-a transmis că nu va participa la proces, semn că și acesta dorește ca procesul de divorț să se încheie repede.

"Sper să se finalizeze divorțul. M-a sunat Ovidiu să îmi spună că nu vine, dar mă aștept la orice din partea lui", a declarat Brigitte.

Dacă în ceea ce privește divorțul atât Brigitte Sfăt cât și Ovidiu Torj sunt de acord, nu același lucru se poate spune despre custodia copilului lor, Sara, pentru care se va da o luptă acerbă.

"El a făcut o plângere la Protecția Copilului că fata nu este tratată corespunzător de mamă. Trebuie să vedem referatul făcut de asistenții sociali care au vizitat-o pe mama Brigittei, unde stătea micuța Sara. Instanța va decide cui va rămâne copilul", a declarat Tripona Murgu, avocata Brigittei.

Afectată de dorința soțului de a câștiga custodia, Brigitte Sfăt a izbucnit în plâns în fața tribunalului. "Poate să stea și cu el, nu vrea să crească fără tată. Nu sunt absurdă. Dar el nu are domiciliul în România și nu vreau să îmi caut copilul prin țări străine", a mai spus Brigitte Sfăt.

 Mariaj cu scandaluri în lanț

Ovidiu Torj Fostul top-model Brigitte Sfăt (33 de ani) s-a căsătorit cu cunoscutul interlop timișorean Ovidiu Torj în anul 2007, la o zi după ce s-a născut fiica lor, Sara, copila pentru care cei doi își dispută custodia în instanță.

La începutul acestui an însă, după mai multe scandaluri între cei doi, Brigitte Sfăt a intentat un nou divorț. Toată vara, nici unul dintre cei doi soți nu s-a prezentat la termene, iar procesul a fost suspendat, din nou, de Tribunalul Timișoara.

După ce l-a cunoscut pe fostul tenismen Ilie Năstase, Brigitte a decis să pună capăt căsniciei și să obțino custodia Sarei, fetița lor de trei anișori. (sursa:click)

 

Mariajul lor a scârțâit încă de la început, iar scandalurile s-au ținut lanț. În anul 2008, cuplul Sfăt-Torj a decis să se separe, pentru prima dată. Procesul de divorț nu a avut finalitate, cei doi împăcându-se.(sursa:click)

Ilie Năstase despre brandul turistic: "În locul frunzei, puneam o femeie goală"

12.08.2010

Fostul mare tenismen Ilie Năstase, cooptat de ministrul turismului, Elena Udrea, pentru a promova Romania la Targul de Turism de la Shanghai, China, este nemulțumit de frunza aleasă ca reclamă turistică pentru România.

ilie nastaseelena udrea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Năstase îi sugerează ministrului, într-un interviu apărut în revista Kamikadze, să folosească pentru imaginea țării noastre o femeie goală, pe spatele căreia să fie scris România, întrucât ar fi mult mai incitant pentru străinii care vor să facă turism la noi în țară.

“Eu aș fi pus o femeie goală și pe spatele ei aș fi scris România. Aș merge pe ceva ieșit din comun. Sau un soare pe spatele unei fete”, a spus Năstase. (sursa:libertatea)

Ilie Năstase «fuge» din ţară ca s-o uite pe Amalia?

13.07.2010

Fostul tenisman stă mai mult la Viena și la Paris

La șase luni după ce a aruncat "bomba" că nu mai formează un cuplu împreună cu Amalia, Ilie Năstase încearcă să se acomodeze cu statutul de burlac. Fostul mare tenisman stă mai mult pe la Viena și Paris, încercând s-o uite pe fosta soție. Amalia a dezvăluit de altfel, pentru Click!, că divorțul lor a avut loc tot în străinătate.

La 63 de ani, după trei mariaje eșuate, fostul mare tenisman Ilie Năstase încearcă să-și găsească din nou liniștea prin străinătățuri și să o uite astfel pe ultima nevastă, Amalia.

ilie nastase

"Sunt la Viena. Îmi place aici...", a declarat Năstase pentru revista VIP, lăsând să se înțeleagă că preferă să stea mai mult departe de țară.

Amalia, în schimb, petrece foarte mult timp în România, ea ocupându-și timpul cu afacerile și cu cele două fiice, Alessia și Ema.

"Nu mă interesează ce face Ilie, dacă s-a mutat la Viena sau nu. E liber să facă ce vrea, nu mai suntem împreună", a declarat Amalia pentru Click!

Pentru a păstra discreție totală asupra motivului separării lor, cei doi au ales să divorțeze tot în străinătate. "Divorțul nostru nu e public. Tocmai de aceea s-a întâmplat în afară", ne-a mai spus Amalia.

Ilie (63 de ani) și Amalia (34 de ani) au fost 14 ani împreună, din care șapte au fost căsătoriți. Diferența de vârstă semnificativă dintre ei, 29 de ani, i-a făcut pe mulți dintre cunoscuții lor să nu le dea încă de la început prea multe șanse.

Cei doi au format însă cuplul perfect - au împreună două fetițe Alessia (6 ani) și Ema (3 ani) - din vara anului 2004, când și-au pus pirostriile la Paris și până în luna februarie anul acesta, când au anunțat printr-o scrisoare că divorțează.

ilie si amalia nastaseamalia si ilie nastase

Divorțul de Năstase a marcat-o și pe Amalia, care a mărturist, recent, că se simte singură.

"Fiecare dintre noi avem momente de singurătate. Mai mult, cred că avem nevoie de ele. Pentru astfel de momente există cărțile bune și iPpod-ul. După care, ne putem relua viața de unde am lăsat-o, de unde am pus-o pe hold", a declarat ea, într-un interviu acordat pentru revista Styler.

Avere de 6-7 milioane €

Fostul tenisman are, conform topului "Forbes 500 miliardari", o avere estimată la circa 6-7 milioane de euro.

Ilie Năstase a investit în sport, imobiliare, dar și în importuri și fast-food.

Imediat după anunțul separării sale de Amalia, mulți au speculat faptul că fosta soție i-ar fi "vânat" doar banii.

Cuplată cu partenerul de afaceri?

razvan vasilescu si amalia nastaseDupă separarea de Ilie Năstase, Amalia și-a găsit imediat un confident în persoana lui Răzvan Mihai Vasilescu.

Oficial, el este partenerul de afaceri al Amaliei, împreună cu care are firma Eventures Concept Solutions.

Apropiații celor doi spun că relațiile dintre ei ar fi mai mult decât profesionale.

Fosta soție a lui Ilie Năstase și tânărul de 30 de ani își petrec aproape toată ziua împreună. (sursa:click)

Ilie Năstase a dat din greu la lopată

15.03.2010

Pentru că ninsoarea abundentă îi blocase BMW-ul în fața casei, fostul mare tenismen Ilie Năstase (63 de ani) a avut parte, joia trecută, de un sfert de oră de exerciții fizice neprogramate.

ilie nastase

Pe Ilie Năstase l-a așteptat o surpriză neplăcută joia trecută. Fostul mare tenismen a ieșit pe ușa vilei sale din cartierul bucureștean Dorobanți, grăbindu-se să ajungă la o întâlnire. Planurile i-au fost răsturnate însă de capriciile vremii. Pentru că în cursul nopții ninsese abundent, BMW-ul său a fost încercuit de nămeți. Presat de timp, “Nasty” nu a mai stat pe gânduri: a pus mâna pe lopată și a început să-și croiască o cale de acces prin zăpadă. Îmbrăcat cu un palton elegant, dar având capul descoperit, în ciuda fulgilor de nea care continuau să cadă, Ilie a trudit aproape un sfert de oră înainte de a putea părăsi parcarea din fața casei, la bordul bolidului personal. (sursa:libertatea)

Ilie Năstase: «Nu i-am luat nimic Amaliei de 8 martie!»

10.03.2010

Deși la un moment dat au apărut voci care susțineau că Ilie Năstase (63 de ani) și Amalia (34 de ani) vor renunța la acțiunea de divorț, se pare că procesul este ireversibil. Fostul tenismen a declarat pentru Libertatea că nu i-a făcut Amaliei nici un cadou de Ziua Femeii.

Alessia, Ilie, Emma si Amalia

La 12 februarie 2010, Ilie și Amalia Năstase anunțau oficial că se află în divorț. De la comunicatul celor doi, presa a investigat cazul, din dorința de a afla care este motivul. Concluzia a fost că soții Năstase “s-au bătut” în amanți și amante, dar nu s-a stabilit exact cine a înșelat mai mult. Oricare ar fi cauzele, se pare că Nasty nu uită și nu iartă. Ilie a declarat ieri, pentru Libertatea, că nu i-a dăruit nimic Amaliei de Ziua Femeii: “Am luat mai multe cadouri, pentru fetițele mele de acasă (n.r. - Alessia, 6 ani și Emma, 3 ani). Amaliei nu i-am luat nimic de 8 martie! Ce cadou să îi iau?!”. (sursa:libertatea)

Ce fund sexy are nepoata ta, Ilie!

19.02.2010

Alice Martinov (25 de ani), bruneta care se recomandă “nepoata” lui Ilie Năstase, a fost vedeta prezentării “Fashion Kills” ce a avut loc miercuri seara la Club Maxx din Regie, București.

alice martinovAsistenta lui Mădălin Ionescu a ridicat sala în picioare în momentul apariției sale pe scenă în costumația sexy creată de Yzy.D, cu scopul de a susține campania “Stop anorexiei în rândul manechinelor”.

Alături de Alice, pe podiumul din Maxx au mai defilat Simona-Sensual, Raluca Dumitru, Sânziana Buruiană.

Senzația serii a fost sărutul dintre Adi Filote și Mariana Roșca. A fost, însă, doar un moment regizat...

 

 

 

 

 

 

 

 

(sursa:libertatea)

Ilie şi Amalia Năstase divorţează

12.02.2010

Ilie și Amalia Năstase au anunțat, prin intermediul unei scrisori, că divorțează dar au accentuat faptul că vor rămâne, în continuare, buni prieteni, anunță site-ul agentiadepresamondena.com

ilie si amalia nastase

"De-a lungul acestor ani am trecut prin momente foarte fericite, dar și foarte grele câteodată și faptul că am fost uniți ne-a ajutat să trecem cu bine peste toate încercările. Cea mai mare realizare a noastră ca și cuplu o reprezintă două minuni divine, Alessia și Emma, care sunt cele mai importante ființe pentru noi în această viață. Noi am decis să ne despărțim pentru că am ajuns la o răscruce a vieților noastre în care amândoi știm că nu putem continua decât ca prieteni. Mesajul este simplu: nu vom continua ca și cuplu, dar vom continua să fim prieteni, parteneri și părinți", notează cei doi în scrisoarea citată. (sursa:libertatea)

Ilie Năstase se simte mult mai în siguranţă pe străzile Franţei decât în Bucureşti

09.02.2010

Venit special la Paris pentru a primi din partea lui Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, diploma de ambasador mondial al judoului, Ilie Năstase (63 de ani), fostul mare jucător de tenis, a dezvăluit pentru Libertatea cum s-a apropiat de lumea acestui sport, de ce merge destul de rar cu scuterul prin București și cât de prosperă este afacerea pe care o are în Republica Moldova, unde este proprietarul a patru restaurante McDonald’s.

ilie nastaseLibertatea: Domnule Năstase, ați primit titulatura de ambasador mondial al judoului, chiar în sala Paris Bercy, una dintre cele mai impunătoare din Franța. Ce înseamnă această distincție pentru dumneavoastră?

Ilie Năstase: E un lucru care mă onorează. Am început să mă apropii de judo datorită lui Marius Vizer, președintele Federației Internaționale. În trecut, urmăream competițiile doar la televizor. Dar atunci când le vezi chiar din sală, e cu totul altceva. Mișcările sportivilor ți se par a fi mult mai rapide atunci când ești lângă ei.

Ați fost curios să călcați vreodată pe un tatami?

Sincer, niciodată. Dar cred că este ceva foarte interesant. Dacă va fi cazul așa, pentru o poză, m-aș echipa în chimonou. De câte ori ați fost aplaudat la scenă deschisă în sala de la Paris Bercy? Aplaudat am fost, dar nu am jucat niciodată tenis acolo. Sala de la Paris Bercy este relativ nouă și nu am avut meciuri în incintă. Iar turneul de la Roland Garros nu se poate compara cu meciurile disputate la Paris Bercy.

Am văzut că la sală ați venit cu scuterul. Nu vă e teamă să mergeți astfel prin Paris, ținând cont de aglomerația din oraș?

Mult mai teamă îmi este să merg prin București. În Paris se respectă regulile de circulație. Nu se merge haotic. Dacă ești pe scuter sau pe motor, cei aflați în trafic îți fac loc. Sunt politicoși. În București, nu se întâmplă acest lucru.

Ați venit de la Paris direct de la Moscova. Ce ați făcut în Rusia?

Am fost invitat să particip la împlinirea a 20 de ani de când compania McDonald’s a intrat pe piața din Rusia. Afacerea lor este una fabuloasă acolo. Au peste 30.000 de clienți în fiecare zi. Dar și dumneavoastră aveți în Republica Moldova o afacere legată de McDonald’s.

Este profitabilă?

Lucrurile merg destul de bine acolo. Am un manager care se ocupă de absolut tot și care-mi dă raportul săptămânal.(sursa:libertatea)

Vezi cum a ajuns Ilie Năstase milionar

23.01.2010

În anul 1973, Ilie Năstase, cotat la vremea respectivă drept cel mai valoros jucător de tenis al lumii, a primit o ofertă financiară foarte avantajoasă venită de la cea mai prestigioasă companie aeriană din Maroc, Royal Air Maroc: 50.000 de dolari pentru realizarea unei campanii publicitare.

ilie nastase

Pentru un sportiv venit din spațiul comunist suma, 50.000 de dolari, era de-a dreptul fabuloasă. Libertatea a descoperit imaginea acelui spot publicitar, în care Nasty era fotografiat în chip de aeroplan, având agățată de mâna dreaptă o geantă de culoare roșie a respectivei companii aeriene. Tot în mâna dreaptă el ține o rachetă de tenis, iar în cea stângă are un pahar plin cu o băutură răcoritoare.

nastaseA fost prima mea reclamă dacă îmi aduc bine aminte. Era făcută pentru o perioadă de trei ani. Am primit în jur de 50.000 de dolari și foarte multe bilete de avion gratuite spre Casablanca, pe care nu le-am folosit deoarece drumurile nu prea m-au purtat spre Maroc”, și-a amintit Ilie Năstase pentru Libertatea.

Așa a devenit milionar

Ilie Năstase devenise în perioada anilor ’70 unul dintre cei mai solicitați sportivi ai lumii în materie de realizare a reclamelor.

Potrivit ziarului Gândul, Nasty a declarat că a fost unul dintre puținii sportivi care au strâns din publicitate un milion de dolari, el fiind solicitat de companii importante, precum Adidas sau Rothmans. (sursa:libertatea)

Nasty a jucat tenis la Poiana Braşov

05.01.2010

Fostul mare tenismen Ilie Năstase este într-o formă de invidiat, chiar dacă a ajuns la venerabila vârstă de 63 de ani.

ilie nastase

Venit în Poiana Brașov pentru a-și petrece Crăciunul și Revelionul, el nu a putut să stea departe de sportul care l-a consacrat. Pentru că afară condițiile meteorologice nu erau dintre cele mai favorabile, Nasty a intrat pe unul din terenurile acoperite din apropierea Hotelului “Împăratul Romanilor”.

Locația este deținută de Aurel Munteanu, fost fotbalist al Sportului Studențesc în perioada de glorie a clubului din Regie. (sursa:libertatea)

Ilie Nastase a primit, cadou, un porc de la Tiriac

04.01.2010

Pentru că a pierdut un pariu, fostul tenismen a trimis cadou un godac prietenilor săi, Ilie Năstase și Aurel Munteanu.

Acum câteva zile, în fața hotelului “Aurelius, Împăratul Romanilor” din Poiana Brașov a fost lăsat un porc cu o fundiță roșie la gât. Godacul reprezenta un pariu pe care omul de afaceri Ion Țiriac îl pierduse în fața prietenilor săi, Ilie Năstase și Aurel Munteanu.

ion tiriac, aurel munteanu si ilie nastaseTotul a început la turneul de tenis de la Roland Garros de anul trecut. Aflați în tribune la meciul dintre Roben Soderling și Rafael Nadal, Țiriac a făcut prinsoare cu Năstase și cu Munteanu că spaniolul va câștiga partida. Pentru distracție, miza a fost un porc! Cum suedezul a ieșit învingător, Ion Țiriac s-a văzut nevoit să onoreze prinsoarea, așa că, acum câteva zile, a trimis godacul prietenilor săi aflați în Poiana Brașov.

“Țiriac e un om care respectă întotdeauna pariurile, pentru că ține la onoarea sa”, a spus Ilie Năstase, după ce a văzut grăsunul în fața hotelului. Imediat, fostul mare tenismen a hotărât, în hohotele de râs ale asistenței, ca porcul să se numească “Roland Garros”. Acum, “pariul pierdut de Ion Țiriac” se plimbă nestingherit prin curtea hotelului de lux din Poiană, el devenind deja mascota stabilimentului.

Nasty s-a distrat în Poiana Brașov

La invitația lui Aurel Munteanu, patronul hotelului “Aurelius, Împăratul Romanilor”, Ilie Năstase împreună cu soția sa, Amalia, au petrecut Revelionul în Poiana Brașov. Fostul mare tenismen s-a distrat de minune la trecerea dintre ani, dar și-a exprimat regretul că, de această dată, vremea nu prea a ținut cu turiștii, zăpada fiind destul de puțină în superba stațiune brașoveană. (sursa:libertatea)

Ion Tiriac: "Un Ilie Nastase nu il cumperi la supermarket"

28.09.2009

Cel mai important turneu de tenis din România pare sa fie blestemat, asta fiindca în cei 16 ani de existenta niciun român nu a reusit sa c tiriac si nastaseâstige trofeul Open Romania, desi aspiranti au fost destui.

Cauza acestui esec a fost punctata, pentru Telesport, cei care au cunoscut gloria în tenisul mondial - Ion Tiriac si Ilie Nastase.

"Asta ne e valorea... cu asta defilam. Sa speram ca în viitor vom avea iar campioni, dar un Ilie Nastase nu îl cumperi la supermarket, asa ca trebuie sa astepti pâna se naste unul. si eu vreau sa am un campion la Wimbledon - m-as mândri foarte tare, dar momentan nu e cazul", a declarat Tiriac.

La rândul sau, fostul campion de la Wimbledon a fost mai succint în a rezuma situatia: "Trebuie sa gasim ceva mai bun ca Ilie Nastase, dar deocamdata ....nu e". (sursa:realitatea)

Ilie Nastase poarta cercel de 200 euro

28.09.2009

ilie nastasePentru ca are o sotie tânara si frumoasa, tenisman-ul Ilie Nastase vrea sa tina pasul cu ea.

De aceea acum trei ani si-a pus în urechea stânga un cercel pe care a dat 200 euro. Acest lucru s-a întâmplat la Londra, unde Ilie a ajuns cu ocazia turneului de la Wimblendon, a vazut pe drum un om care avea cercel si i-a placut cum îi statea si a încercat si el.

Ajuns acasa se astepta ca sotia sa-l certe, însa Amaliei i-a placut mult ideea si a spus chiar ca-l intinereste acest cercel. (sursa:atac online)

Arca lui Noah

25.09.2009

"Bun venit în rîndul batrînilor!", i-a transmis francezul Yannick Noah recent retrasului din activitate Andrei Pavel. Poate ca el nu e apropiat ca vîrsta de experimentatii Nastase, Bahrami sau Noah, dar stie sa faca show. Savurat pîna la ultimul strop de cei aproape 5.000 de oameni din tribuna.

nastase si pavelPentru Ilie Nastase seara a început cu un masaj la spate primit din partea coechipierului Pavel.

Care l-a revigorat pentru ca n-a trecut mult pîna a încercat deja faimosul serviciu pe spate. Bahrami i-a ridicat însa imediat în  picioare pe spectatori cu o lovitura a la Federer contra lui Djokovici, editia 2009 a US Open.

Dupyannick noaha fapta, si rasplata

Pe lînga aplauze, fundalul sonor pe arena centrala a fost dominat si de sunetul unei trompete. Instrumentistul era un batrînel deloc timid care îsi manifesta dragostea pentru Nastase la o portavoce: "Ilie, esti cel mai mare jucator de tenis! Esti numarul 1!". Încercînd sa-i ofere fanului o minge cadou, Noah a reusit sa-l loveasca pe acesta chiar în cap, cerîndu-si apoi scuze.

Artistul Noah

Cu Nastase si Bahrami, publicul bucurestean era deja obisnuit. Însa invitatul special Yannick Noah a fost showman-ul serii.A trimis mi nastase, pavel, bahrami,noahngi peste tribune, si-a aruncat racheta în sus încercînd sa prinda loburile, s-a "certat" cu arbitrul, caruia i-a si luat locul pentru cîteva schimburi. A învatat si cîteva cuvinte în româna de la coechipierul Bahrami: "Hai România!" si "Unde mergi, Nastase?". A înregistrat el albume de muzica, dar nici ca actor nu i-ar sta rau!

Show-ul a continuat cu cei patru încercînd sa joace cu doua mingi deodata. Noah a sarit fileul si a schimbat tabara, la fel si Nastase, care i-a încurcat pe adversari în beneficiul echipei sale. La final, spectatorii i-a aplaudat în picioare pe cei patru, dupa o ora si jumatate de tenis-fun.  (sursa:gsp)

 

Dupa 37 de ani, tot pe "Progresul"

24.09.2009 ilie nastase si ion tiriac

Ilie Nastase si Ion Tiriac au asistat ieri umar la umar la ultima partida a lui Andrei Pavel în circuitul profesionist.

Cei doi fosti mari tenismeni au luat acum loc în tribuna arenei ale carei vedete erau în anii '70, cînd România facea legea în tenis si unde în 1972 luptau din teren în încercarea de a cuceri Cupa Davis, într-o finala istorica pe care o puteti vedea pe DVD-ul pe care Gazeta Sporturilor vi-l ofera martea viitoare, în 29 septembrie.

Pîna atunci, îi puteti cunoaste mai bine citind cartea lui Ioan Chirila "Ar fi fost prea frumos", pe care o gasiti în aceste zile la chioscurile de ziare. (sursa:gsp)

Ilie Nastase a devenit Cavaler al Legiunii de Onoare franceze

12.03.2009

Ilie Nastase a primit aseara titlul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, cea mai inalta distinctie a statului francez. Ceremonia a fost condusa de ambasadorul Frantei in Romania, Henri Paul.

Fostul tenismen Ilie Nastase a primit titlul de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare in cadrul unei ceremonii desfasurate la Ambasada Frantei.

Legiunea de Onoare este o distinctie care recompenseaza meritele eminente indeplinite pentru Franta, strainii care o primesc fiind personalitati de exceptie care prin actiunile lor au onorat traditia franceza. In plus, Ordinul Legiunea de Onoare este recunoscut drept cea mai inalta distinctie civila si militara franceza, care a fost instituita in 1802 de Napoleon Bonaparte.
 
Conform Cotidianul, la eveniment au mai fost prezente mai multe personalitati, printre care Nadia Comaneci, Ion Tiriac, George Copos, Gheorghe Hagi, Octavian Bellu, Mariana Bitang, Ion Iliescu si Radu Vasile. (sursa:acasa)

 

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]